Sunt de foarte mult timp datoare cu impresii despre turneu. Nu am reusit sa ma mobilezez si sa astern pe hartie tot ce aveam de spus. De fapt, nici acum nu cred ca voi reusi sa transmit toate gandurile si toate trairile din ultimele 2-3 luni.
De cand eram pustoaica si ma uitam la videoclipurile Whitesnake cu acele tinere superbe imbracate foarte sumar care dansau provocator pe capotele masinilor si care se dezbracau pe ritmurile cantate de iubitii lor, imi doream sa fiu si eu printre ele. Senzatia pe care acele imagini mi-o dadeau (si cred ca mi-o mai transmit si astazi) era de libertate totala, fericire, frumos. Imi doream foarte tare sa patrund si eu in aceasta lume.
O alta piatra (de temelie) a fost pusa de povestirile lui Nicu Covaci despre turneele Phoenix. Orice scriitor la un moment dat adapteaza intamplarile reale. Eu, din dorinta de a verifica cat este real si cat este fictiune, l-am verificat constant pe Nicu punandu-i intrebari legate de turneele lor. Nu a reusit sa imi dea o alta varianta nici macar o data. Asadar... ce citisem eu acolo era perfect real... Trebuia sa verific cat de real poate fi totul...
Ei bine... mi-a suras norocul si am fost prezenta in tot Poetry Pop Tour.
In toti cei 3 ani de existenta Oliver, eu am lipsit... insa am recuperat din plin timpul pierdut si inca mi-e sete si as mai vrea... (de-abia astept sa vina toamna...)
Am verificat pe pielea mea tot ce stiam si aflasem despre Oliver. Fiecare concert a fost unic prin ceea ce transmitea. Nu conta daca era sau nu acelasi playlist... trairile erau diferite... senzatiile erau altele...
De fapt, in orice moment Oliver comunica. Am simtit asta de la prima auditie. Atunci mi-era usor jena sa spun in cuvinte senzatiile care ma cuprindeau. Eram in primele zile sau poate saptamani de Oliver. Atunci ne cunosteam. Prima oara cand am ascultat piesa "Fatal" in difuzoarele date la maxim, am avut senzatia de o penetrare lenta si extrem de placuta... (veti spune ca sunt dusa ... ) Am testat piesa si pe alte persoane si au avut aceeasi senzatie... Am ascultat de foarte multe ori piesele de pe Poetry Pop (fie pe disc sau in concerte) facand abstractie de versuri, de voce, ci ascultand doar partea instrumentala care imi dadea fiori. Simteam ca muzica imi penetra tot corpul, o vedeam intrand si invadandu-mi simturile, o simteam imbatandu-ma de fericire. Vedeam totul din exterior si era o senzatie stranie si placuta in acelasi timp. Ascultand si versurile, senzatiile deveneau infinit mai puternice.
Nu pot sa spun ca o piesa imi dadea trairi mai intense ca alta. Erau diferite dar la fel de puternice si de fapt simt asta si acum la orice reascultare. Nu sunt niciodata aceleasi senzatii. O piesa a reusit sa-mi transmita senzatii diferite in functie de moment, de stare. Am incercat sa trec in carnetel starile transmise de fiecare concert in parte.
Cel mai greu a fost sa ma las sedusa in timpul lansarii. Era primul meu concert Oliver pe care mi-as fi dorit sa-l traiesc trup si suflet insa treburile lumesti nu m-au lasat sa simt asta. Ma uitam din cand in cand la scena si la Oliverii care pareau niste zei urcati pe un piedestal. Imaginea era superba! Fetele alea nu aveau cum sa nu se indragosteasca de asa zei. Imi crestea inima cand vedeam fascinatia din ochii oamenilor. Bucuria era mult mai mare privind bucuria si satisfactia celorlalti. Ma hraneam din fericirea celorlalti.
Turneul a fost o incununare si o urmare fireasca a muncii depuse de noi toti pana atunci.
Cred ca nu m-am distrat niciodata atat de tare ca in tuneul Oliver. Emotii, oboseala, bucurii, suparari, impliniri. Nu a existat o zi care sa nu contina o avalansa de sentimente contradictorii. Totul a fost la intensitate maxima. De-abia astept sa o luam de la capat.
Si ca sa nu spuneti ca sunt in continuare rea si nu vreau sa impart din bucuriile traite in timpul tuneului, va ofer in prima vizionare cateva imagini din jam session-ul de la Timisoara.
Am ratacit pe undeva carnetelul meu alb si nu voi putea sa le trec in revista acum... raman datoare...
Pana una alta... hai sa va arat si voua cum ... se plictisesc Oliverii ... la drumul de intoarcere dintre Vama Veche inspre capitala, in maratonul de a ajunge in direct la Vio in emisiune la Radio Lynx. Va arat doar momentele de plictiseala... cele de fun sunt pastrate departe de ochii curiosilor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu