Ieri am mers la Green Hours la o piesa care a meritat vazuta. "New York (fuckin' city)". Un inceput promitator: un tanar care incerca sa inregistreze un mesaj "de sinucidere" pentru mama lui... cu un pistol la tampla. Piesa s-a terminat cu acelasi tanar (Laurentiu Banescu), acelasi pistol, aceeasi mama... "Mama, m-am intors". 
Probabil ca va intrebati ce s-a intamplat? cine l-a salvat? cine a influentat finalul? Intotdeauna i-am admirat pe cei care isi traiesc visul. Care viseaza sa scrie si scriu.... cei care vor sa faca automatica si nu se angajeaza in anul 2... pe cei care vor sa joace teatru si joaca... asta e si cazul cu tinerii de pe scena din subsolul de pe Victoriei. Au avut un vis si acum si-l traiesc. Unii dintre ei mai mult decat ceilalti... S-a ras mai mult de 60% din spectacol. Umor de situatie. Umor de limbaj. Umor de carcater...
O poveste despre nevoia de a te realiza, o etalare realistă şi nemiloasă a condiţiilor reale din orasele de provincie (in acest caz Târgovişte) potrivnice aspiraţiei de a fi cineva, de a face ceva, povestea altui eşec, acolo, la New York, eşec desfăşurat în condiţii materiale de vis şi drama rezultată din intersecţia lor. Autorul, Ştefan Peca, ţese foarte atent elementele realului şi semnificaţiile se inscriu în mod firesc în urzeală, arta teatrului işi impune exigenţele, fără a altera starea de firesc spre care tind realizatorii spectacolului.
Daca aveti ocazia va recomand sa mergeti la piesa. E usor de digerat, te face sa te simti bine, te face sa te gandesti la visele tale, la ce nu trebuie sa renunti, e revigoranta, e alceva...
Probabil ca va intrebati ce s-a intamplat? cine l-a salvat? cine a influentat finalul? Intotdeauna i-am admirat pe cei care isi traiesc visul. Care viseaza sa scrie si scriu.... cei care vor sa faca automatica si nu se angajeaza in anul 2... pe cei care vor sa joace teatru si joaca... asta e si cazul cu tinerii de pe scena din subsolul de pe Victoriei. Au avut un vis si acum si-l traiesc. Unii dintre ei mai mult decat ceilalti... S-a ras mai mult de 60% din spectacol. Umor de situatie. Umor de limbaj. Umor de carcater...O poveste despre nevoia de a te realiza, o etalare realistă şi nemiloasă a condiţiilor reale din orasele de provincie (in acest caz Târgovişte) potrivnice aspiraţiei de a fi cineva, de a face ceva, povestea altui eşec, acolo, la New York, eşec desfăşurat în condiţii materiale de vis şi drama rezultată din intersecţia lor. Autorul, Ştefan Peca, ţese foarte atent elementele realului şi semnificaţiile se inscriu în mod firesc în urzeală, arta teatrului işi impune exigenţele, fără a altera starea de firesc spre care tind realizatorii spectacolului.
Daca aveti ocazia va recomand sa mergeti la piesa. E usor de digerat, te face sa te simti bine, te face sa te gandesti la visele tale, la ce nu trebuie sa renunti, e revigoranta, e alceva...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu